Postări

Se afișează postări din august, 2022

AUMINCOMPANY

Imagine
     Eu de asemenea am ajuns la destinație, finalizată, frezată, parfumată și radiind de lumină ,gata pregătită să acord întregul meu suport firmei pe care o reprezint. Pentru că da, eu sunt Skatmandala ei, imaginea și sufletul, unica reprezentare a amprentei sale astrale echilibrată.    O voi ajuta de-acum încolo să facă față surprizelor de tip uranian care, venite din exterior pot da planurile și socotelile radical peste cap. Voi oferi sfaturi suport pentru a evita investițiile bazate pe noroc, pentru că veniturile acestei firme vor fi doar rodul muncii intense și organizate, și nimic nu-i va pica din cer. Și nu în ultimul rând,o voi proteja de energiile răuvoitoare cu care oameni de rea credință vor încerca să o împroaște ca urmare a invidiei sau orgoliului.

BUCURIAVIEȚII

Imagine
    Proaspăta Skatmandală a ajuns la destinație, lângă persoana pe care o va reprezenta și căreia-i va oferi suportul astral,spiritual,energetic de câte ori va fi nevoie. Va avea rolul să ajute nativa să-și găsească mereu surse de motivație să acționeze în spiritul evoluției, să-și dezvolte creativitatea, să-și asume riscuri pentru a putea avea un cuvânt greu de spus în situații dificile și să descopere bucuria vieții în bucuria inimii și a interiorului său. O va ajuta de asemenea să dezvăluie secretele unei relații, să ajungă la miezul și profunzimea ei, dar în acelați timp să învețe să lupte pentru a se câștiga în primul rând pe sine.Iar asta pentru că misiunea specială așa cum i-am simțit harta este de a se concentra pe sine, de a se pune pe primul loc, de a fi independentă, de a se realiza și îngriji, pentru că atunci când ea e bine, va oferi suport și celor dragi să le fie bine.